Povestea Anei, fata „salvatoare”

Îmi place să ajut…

Așa începe povestea Anei, fata „salvatoare”. Privită din exterior, Ana este o persoană plină de calități: cuminte, inteligentă, responsabilă, conștiincioasă până la perfecțiune. Cei care o cunosc au numai cuvinte de laudă la adresa ei: „Ce fată bună e Ana…!” Iar pentru Ana este suficient. Unele persoane o consideră, însă, prea băgăcioasă.  Altele, în schimb, par chiar că o invidiază în secret și și-ar dori să fie la fel ca ea. Ana nu spune NU când i se cere ajutorul; mai mult, de multe ori nici măcar nu este nevoie să i se ceară acest ajutor, îl oferă din proprie inițiativă. Se simte bine când îi ajută pe ceilalți, că lumea o place, iar asta o ia ca pe o confirmare că  face bine ceea ce face și îi dă energie să continue…

Pare o poveste de succes dar, privind ce stă în spatele acestei bunăvoințe permanente, nu pare neapărat așa. Există o fațetă ascunsă a poveștii, pe care nici măcar Ana nu a conștientizat-o, până recent…motorul care îi alimenta acțiunile.  Starea de bine nu ținea foarte mult, ceea ce o făcea pe Ana să caute din nou și din nou alte ocazii de a face fapte bune. În timp, bucuria de a ajuta s-a transformat în obligația de a ajuta. Pe scurt, Ana s-a transformat în salvator. Mama ei era foarte mulțumită și îi spunea de multe ori Anei: „Știam eu că ești îngerul lor păzitor…!” Anei i se părea prea mult această apreciere a mamei, dar se bucura că se ridică la nivelul așteptărilor acesteia; foarte rar, îndrăznea să spună „Nici chiar așa…”, dar nu cu fermitate, ca să nu îi strice bucuria mamei. Uneori simte oboseală și ar vrea să îi rămână timp și pentru ea; dar nu poate, pentru că se teme că i-ar dezamăgi pe cei pe care i-a obișnuit să îi ajute și care se bazează pe cuvântul ei. Așa că ajută în continuare, cum a promis, dar uneori se simte folosită, devine irascibilă, autoritară, ridică tonul și/sau devine foarte critică față de ceilalți. Apoi simte vinovăție, auto-critică și încearcă să supra-compenseze, ca să anuleze efectul reacțiilor sale din memoria oamenilor.

La un moment dat, Ana și-a pus următoarele întrebări: 

1. „De ce mă simt atât de responsabilă în relație cu cei din jur?”

2. „De ce mi-e frică, ce scenariu catastrofic încerc să evit?

3. „Care percep că ar fi responsabilitatea mea în cazul producerii acelui scenariu catastrofic?”

4. „CINE s-ar supăra pe mine dacă s-ar întâmpla acest scenariu?”

În momentul în care ultima întrebare i-a venit în minte, răspunsul a dus-o pe Ana în perioada copilăriei. Și-a amintit de momentele în care tatăl ei venea beat acasă, iar  mama se enerva și își vărsa frustrarea pe Ana, căutându-i ei nod în papură și, în final, pedepsind-o. Astfel, Ana a învățat să fie atentă când venea tatăl ei beat și încerca să liniștească apele, făcând EA multe lucruri bune, care să detensioneze situația și să o mai calmeze pe mama ei, astfel încât aceasta să nu își mai verse nervii pe Ana, din nimic.

În urma acestei conștientizări, Ana și-a dat seama că inițial credea că îl salvează pe tatăl ei (să nu mai fie certat) și că  o salvează pe mama (să fie mai liniștită și să se mai odihnească), însă ulterior a înțeles că de fapt se salva pe EA, de furia mamei.

Deci până la urmă, Salvatorul nu îi salvează pe ceilalți, ci se salvează în primul rând pe sine. Din acel moment, Ana a început să fie mai atentă la faptele bune pe care le făcea și să observe intenția din spatele actelor de bunătate („De ce simt să fac asta?”), mai ales când acestea erau nesolicitate. A observat, astfel, cum povestea din copilărie își punea amprenta pe acțiunile ei din prezent. A devenit mai puțin intruzivă, face în continuare fapte bune, dar numai când are în plus resurse (bani, timp, energie), fără autosacrificiu de sine. Teama că se va transforma într-o persoană egoistă a fost nejustificată și a dispărut în momentul în care a înțeles că egoismul are și o parte sănătoasă, aceea în care ea ține cu ea și nu mai funcționează pe bază de aprecieri. Stima de sine i s-a îmbunătățit considerabil și a observat că oamenii o apreciază în continuare; în schimb, persoanele care chiar făceau uz de bunătatea Anei, au dispărut din viața ei. 

Ana a rămas aceeași fată bună, doar că a început să fie bună și cu ea, nu doar cu cei din jur.